AstrologR - Program de astrologie

23 aprilie 2019

În perioada medievală, în care oamenii erau caracterizați de multă ignoranță și impuritate (tamas), și astrologia era conformă cu gândirea acelor vremuri. Aspectele astrologice se împărțeau rigid doar în aspecte bune sau rele, benefice sau malefice. Ele erau un dat al sorții, nu se punea problema ca nativul să facă ceva, să se transforme interior.

Pe măsură ce omul devine mai pur și mai armonios – deci înzestrat cu calități sattva, spirituale – el nu se mai consideră o victimă a sorții, nu este pasiv, ci dimpotrivă, înțelege că toate îi sunt date ca să se transforme, să se perfecționeze, că în ultimă instanță toate sunt necesare și bune pentru că îi favorizează apropierea de Dumnezeu.

 Din acest motiv și astrologia actuală este necesar să ia în considerare noul om, să adopte din sistemul astrologic tradițional și medieval doar elementele viabile și să renunțe la tiparele fixiste, rigide, în care totul nu poate fi decât bun sau rău, iar omul rămâne o biată ființă neputincioasă, supusă tendințelor vremurilor. Este stringent necesar ca astrologia modernă să vadă toate elementele astrologice ca fiind un impuls pentru eliminarea unor tare vechi și pentru dezvoltarea și multiplicarea calităților, pentru trezirea dumnezeirii din om, proces în care acesta are de-acum un rol activ.


Un comentariu: